înfruntând zloata
cu ghiocei în mână
către cimitir
în urma ploii,
melci zdrobiţi de călcâiul
trecătorilor
zarzări în floare.
o bătrână se roagă
în faţa icoanei
iarna întreagă,
rădăcinile au scris
florile de azi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
https://haikuind.wordpress.com/2012/10/07/haiku-haiga-calendar-2013/ Autorii selectaţi: Clelia Ifrim - ianuarie, Livia Ciupav - ... -
https://www.facebook.com/ciupav/
-
Poșta redacției: Migrarea nocturnă a păturii... : RADU PENRIN. „Scurt roman istoric” este un text incoerent, pe care nu-l salvează simulacru...
Un comentariu:
Felicitări pentru că ţi-ai făcut blog.
Ţi-aduc aici comentariul din februarie:
"Cel mai realizat poem din punctul de vedere al resimţirii zloatei ca un simbol al provocării este acela al Liviei Ciupav:
Înfruntând zloata,
Cu ghiocei în mînă
Către cimitir.
„Înfruntînd zloata” este nu doar primirea provocării, ci şi o îndrăzneală plină de tandreţe. Cel drag este încă viu în sufletul celui ce se zoreşte, pe o astfel de vreme, să-i pună pe mormînt primii ghiocei. Se simte în gestul său o înverşunată neresemnare. Şi o direcţionare fermă, impetuoasă, de nedezminţit.
Există în următoarele două versuri o despicare a confuziei zloatei în două opoziţii: alb şi negru, viu şi mort (respectiv ghiocei-cimitir). Gestul în sine pare însă o încercare de a extinde miraculos renaşterea, de a molipsi pe cei duşi de fervoarea învierii.
În alt plan însă, contemplînd această scenă, poţi vedea un fel de variantă mai tandră a heideggerianului Sein zum Tode. Destinul omului ce păşeşte neabătut, prin zloată, către moarte, cu ghiocei în mînă."
La ultimul, ar merge poate rădăcinile suind sau urcînd...
Trimiteți un comentariu