sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Un om țipă și scânteia
se mută-n omul de lângă el,
care țipă la rândul său.
Iar omul de lângă omul de lângă el țipă,
înainte ca țipătul anterior să se fi epuizat
de parcă țipătul ar fi doar o prelungire
a precedentului, eventual amplificată
de neașteptata înmulțire a coardelor vocale.
Nici nu e clar
dacă omul scoate țipete
sau țipătul scuipă oameni
și totuși atâta timp
cât are certitudinea țipătului,
omul trăiește.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mai mult ca Perfectul
https://www.facebook.com/ciupav/
-
https://haikuind.wordpress.com/2012/10/07/haiku-haiga-calendar-2013/ Autorii selectaţi: Clelia Ifrim - ianuarie, Livia Ciupav - ...
-
https://www.facebook.com/ciupav/
-
Poșta redacției: Migrarea nocturnă a păturii... : RADU PENRIN. „Scurt roman istoric” este un text incoerent, pe care nu-l salvează simulacru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu